"‘HEBREW MELODY IN A MINOR, OP. 33’" BY JOSEPH ACHRON. THE DEHISCENCE OF TEMPORALITIES BETWEEN “{IN}-FLESH-IZATION” AND “HOLDING[S]-STILL” PHENOMENON IN MUSICALIZED MOURNFULNESS

Abstract

Long times being left in a penumbra, the violinist Joseph Achron needs a revaluation from the part of phenomenological aesthetic and musicology fields. Following the basic theory of Maurice Merleau– Ponty’s flesh, and few perspectives from Edmund Husserl’s, we demonstrate that insisting on the idea of the inverted plenitude as dehiscence will take us to another level of the perception of the Beauty in ‘Hebrew Melody’, composed by Joseph Achron. The final part of the paper offers to the listener the real possibility to see Beauty’s ingrown/incarnation in the mournfulness “as-it-is” – in its dehiscential plenitude. The purpose of music must also be to bring us closer to the sufferer’s interior structures, but so that we can see the Beauty that lies in it. To achieve this, more ontic openings are needed, and this phenomenon well-characterized by the term dehiscential. ‘Hebrew Melody, Op. 33’– encompasses a whole world. In sound, pain can be exposed much more easily and much more cleansed of its negative aspects. Sonorous mournfulness is different from mournfulness-in-itself, but similar. At the level of human suffering, the two have the same ontic place. When they are filtered through artistic catharsis or artistic judgments, they receive a sublimated note that cuts the thresholds of the common world. The sounds that break the silence of the Being (in its successive openings), are the sounds that crumble the most, are those that scream so soft, so fragile, but scream. This is what we experience with ‘Hebrew Melody, Op.33’. The touching of the impossible things, the nostalgia for the lost memories, the desire to feel a piece of quietness, the sadness of not being happy, like a ship gone towards the blue horizon, the nothingness lived in a mourn – all these penumbrae of a sad soul which may have lost everything shape in us a beautiful Hebrew canvas, the necessity of a never-ending return to the Hebrew village, its synagogue, and life.

REZUMAT. ‘HEBREW MELODY ÎN A MINOR, OP. 33ʼ DE JOSPEH ACHRON. DEHISCENŢA TEMPORALITĂŢILOR ÎNTRE FENOMENELE DE “{IN}-FLESH-IZATION” ŞI “HOLDING[S]-STILL” ÎN DUREREA MUZICALIZATĂ. Mult timp lăsat într-o penumbră, violonistul Joseph Achron necesita o reevaluare din punctul de vedere al esteticii fenomenologice şi al muzicologiei. Urmărind teoria de bază  a carnaţiei a lui Maurice Merleau-Ponty, dar şi câteva perspective din cercetările lui Edmund Husserl, arătăm că insistând asupra ideii de plenitudine inversată ca dehiscenţă, vom fi conduşi către un alt nivel de percepere a ideii de Frumuseţe în ʻHebrew Melodyʼ compusă de către Joseph Achron. Ultima parte a articolului, oferă posibilitatea ascultătorului de a vedea Frumuseţea crescînd/încarnându-se în durere „aşa-cum-este ea” – în toată plenitudinea dehiscenţială. Scopul muzicii ar trebui să fie şi acela de a ne aduce mai aproape de structurile interioare ale suferinţei, dar, în aşa fel încât să putem vedea Frumuseţea ce zace în aceasta. Pentru a se realiza acest lucru, mai multe deschideri ontice sunt necesare, iar acest fenomen este destul de bine caracterizat de termenul dehiscenţial. ‘Hebrew Melody, Op. 33’ cuprinde o lume întreagă. Prin sunet, durerea poate fi expusă mult mai facil şi mult mai „curăţată” de conotaţiile ei negative. Durerea sonorizată este diferită de durerea în sine, dar sunt şi similare. La nivelul suferinţei umane, ambele au acelaşi loc ontic. Atunci când ele sunt filtrare prin intermediul catharsis-ului sau a judecăţilor artistice, ele primesc o notă sublimată care taie pragurile lumii comune. Sunetele care rup tăcerea Ființei (în deschiderile sale succesive), sunt sunetele care se sfărâmă cel mai mult, sunt cele care țipă atât de blând, atât de fragil, dar, totodată exprimă ceva printr-un ţipăt. Cam aceasta este ceea ce experimentăm prin intermediul ‘Hebrew Melody, Op. 33’. Atingerea lucrurilor imposibile, nostalgia amintirilor pierdute, dorința de a simți o felie de liniște, tristețea de a nu fi fericit ca o navă plecată spre orizontul albastru, neantul trăit într-un doliu – toate aceste penumbre ale tristeţii care poate a pierdut totul,  modelează în noi o frumoasă pictură ebraică, necesitatea unei întoarceri nesfârșite la satul ebraic, la sinagoga acestuia și la viața sa.

Cuvinte-cheie: Joseph Achron; ‘Hebrew Melody’; dehiscenţă; temporalitate-îndurerată [starea de ʻplângereʼ]; durere (îndurerare); plenitudine inversată; încarnare; flesh; holding[s]-still; {in}-flesh-ing[s].