SENTIRE IN ECCLESIA ET CUM ECCLESIA ‟LA LITURGIA, CUMBRE Y FUENTE DE LA VIDA ESPIRITUAL DE SAN IGNACIO DE LOYOLA”

Abstract

Sentire in ecclesia et cum ecclesia. The liturgy, summit and font of the spiritualy life of Saint Ignatius of Loyola. The Constitution Sacrosanctum Concilium, published by Blessed Paul VI on 4 December 1963, declared that Liturgy is the summit toward which the activity of the Church is directed; at the same time it is the font from which all her power flows . In accordance with that, I find that it is valid to affirm that Liturgy is also the summit and the source of spiritual life. If we conceive Liturgy as the authentic prayer of the Church, it is the only important channel of man's relationship with God and it attests the relationship of each one in the ecclesiastic life in the Church which is the spouse of Christ. Even when some have taken the opposite view, the Ignatian spirituality has its roots and branches in the ecclesiastic liturgical movement. Saint Ignatius of Loyola knew how to discover the beauty, the intensity and the reach of Liturgy till the Council of Trent and, in the period of Reformation, with the foundation of the Society of Jesus, he cooperated to strengthen the position of the Church that sustained the liturgical manifestations as spring of life and spiritual enrichment. Having these considerations, I find opportune and reasonable to argue that an historical analysis will allow us to understand the inseparable relationship between Liturgy and the Ignatian spirituality. Our starting point is the personal conviction that the link between Liturgy and Spirituality is a pending argument to develop and to deepen the environment of the liturgical science and that of the spirituality, and in our search the spirituality shared by Saint Ignatius of Loyola and the first companions. The fact that this area has not been deeply studied does not mean that it is a secondary argument in the common ecclesiastic effort to favour the experience of God. Since the liturgical practice has its roots in the life and in the practice of the Church, it justifies that it is presented like an ordinary way through which each man comes closer to the sacred mystery and, consequently, propitiates his personal relationship with God. Our objective will be to present the historical, spiritual and mystic experience of Ignatius is a possible way to experience God, and propose that "the liturgy is the heart of the spiritual life for Christians, the first school for listening the Word of God and the best place for invocation of the Holy Spirit. In Liturgy, the Spirit remembers and makes present Christ's mystery, makes the believers docile to the Word of God and enables them to announce and testify faith, He transforms them to the image of God who has called them to continue his mission of Servant of His Father and of men announcing the Gospel to each creature" .

Sentire in ecclesia et cum ecclesia. Liturghia, culme și izvor al vieții spirituale a Sfântului Ignațiu de Loyola. Constituția Sacrosantum Concilium, publicată de fericitul Paul al VI-lea la data de 4 decembrie 1963, afirma că liturghia este culmea spre care tinde activitatea bisericii și în același timp izvorul de unde provine toata puterea ei. Ca atare, mi se pare corect să afirm că liturghia este în același timp și culmea și izvorul vieții spirituale. Dacă o considerăm că adevărată rugăciune a Bisericii, liturghia este fundamentul unic și irepetabil al relației omului cu Dumnezeu și dă mărturie despre relația și inserarea fiecăruia în țesutul eclezial al Bisericii, mireasa mistică a lui Cristos. Deși unii au afirmat opusul, spiritualitatea ignațiană își înfige rădăcinile și se dezvoltă în cadrul mișcării liturgice ecleziale. Sfântul Ignațiu de Loyola a știut să descopere frumusețea, intensitatea și amploarea liturghiei în mediul eclezial anterior Conciliului de Trento și în plină Reformă, prin întemeierea Societății lui Isus a contribuit la întărirea poziției Bisericii care susținea că manifestările liturgice sunt izvor de viată și bogăție spirituală. Plecând de la aceste premise, mi se pare potrivit să încep realizarea unor analize istorice care să favorizeze înțelegerea relației inseparabile dintre liturghie și spiritualitatea ignațiană. Punctul nostru de plecare este convingerea personală că legătura dintre liturghie și spiritualitate este încă puţin dezvoltată și cercetată atât în mediul științei liturgice cât și în cel al spiritualității și mai ales cu privire la spiritualitatea Sfântului Ignațiu de Loyola și al primilor iezuiți. Faptul că acest subiect nu a fost încă studiat în profunzime, nu înseamnă că este un subiect secundar în efortul eclezial comun care favorizează experiența cu Dumnezeu. De fapt, plecând de la supoziția că practica liturgica își înfige rădăcinile în viața și practica Bisericii, presupune că este o cale normală prin care omul se apropie de taina sfântă și, deci, favorizează relația personală cu Dumnezeu. Intenția noastră este să prezentăm experiența istorică, spirituală și mistică a sfântului din Loyola, că o cale viabilă care favorizează experimentarea lui Dumnezeu, convinși că “liturghia este inima vieții spirituale a creștinului, prima școală a ascultării Cuvântului lui Dumnezeu și locul prin excelență a invocării Mângâietorului; în liturghie, Spiritul amintește și actualizează misterul lui Cristos, îi face ascultători pe credincioși Cuvântului lui Dumnezeu, le permite să anunțe și să dea mărturie despre credinţă, îi transformă în imaginea Aceluia care i-a chemat să-I continue misiunea de Slujitor al Tatălui și de vestitori ai Evangheliei la toate făptura”.

Cuvinte-cheie: Spiritualitate, Liturghie, Ignațiu de Loyola, Rugăciune, Formare, Euharistie, Preoție, Exerciții spirituale, Cavalerie, Ordine militare, Compania lui Isus.