GOD’S PROVIDENCE: DIVINE KNOWLEDGE OF FUTURE CONTINGENTS

Abstract

Provvidenza di Dio: conoscenza divina delle cose contingenti future. Come può Dio conoscere le cose contingenti future? Usa il suo intelletto trascendente o la sua volontà infallibile? Dio determina le cose contingenti future nell'ordine della creazione? Se lo fa, come viene preservata la libertà umana? Le risposte a queste domande forniscono diversi spunti per la comprensione della dottrina sulla provvidenza, sulla volontà salvifica universale di Dio, sulla predestinazione e sulla libertà umana. Questo articolo si propone di rivisitare questi temi presentando: I. l'opinione di due scuole teologiche che hanno affrontato la questione (i neotomisti e i molinisti); II. l'insegnamento della Scrittura; III. l'insegnamento di Padri e teologi latini e greci; e IV. l'opinione di San Tommaso d'Aquino sulla prescienza divina. San Tommaso riassume tutta la tradizione riguardo a questi aspetti. Nella sua comprensione, la conoscenza di Dio è la misura della realtà. Tutte le cose esistono perché sono conosciute da Dio e volute da lui. Questo tipo di conoscenza, in cui è coinvolta la volontà di Dio, è chiamata conoscenza dell'approvazione. Per spiegare come Dio conosce le decisioni future degli uomini senza violare la loro libertà, San Tommaso fa appello alla spiegazione dell'eternità. Tuttavia, la conoscenza divina non è causa di cose malvagie. Si può concludere che in tutta la tradizione ci sono opinioni che Dio può prevedere con il suo intelletto trascendente, anche senza decreti infallibili. Allo stesso tempo, la sua causalità è richiesta per l'esistenza degli esseri, sebbene non delle cose malvagie che sono non esseri. A mio parere, la risposta alla domanda principale (Dio conosce le cose per decreti infallibili o per il suo intelletto trascendente?) non puo essere data da una sola scuola di teologia. Entrambe le scuole teologiche hanno riconosciuto che la volontà divina e l'intelletto divino sono trascendenti. Tuttavia, ciascuna non riesce a riconoscere l'applicazione della trascendenza divina fatta dall'altra.

Providența lui Dumnezeu: cunoașterea divină a lucrurilor contingente viitoare. Cum cunoaște Dumnezeu lucrurile contingente viitoare? Le cunoaște prin intelectul transcendent sau prin voința sa infailibilă (care nu dă greș)? Determină definitiv sau predestinează Dumnezeu lucrurile contingente viitoare în ordinea creației? Dacă face acest lucru, cum se păstrează libertatea umană? Răspunsurile la aceste întrebări oferă mai multe perspective pentru înțelegerea doctrinei despre providență, despre voința universală de mântuire a lui Dumnezeu, despre predestinare și libertatea umană. Acest articol își propune să revizuiască aceste probleme prezentând: I. opinia a două școli teologice care au abordat problema (tomiștii târzii și moliniștii); II. învățătura Scripturii; III. Învățătura Părinților Bisericii și a teologilor latini și greci; și IV. opinia Sfântului Toma de Aquino despre preștiința divină. Sfântul Toma rezumă întreaga tradiție cu privire la aceste aspecte. În viziunea sa, cunoașterea pe care o are Dumnezeu este măsura realității. Toate lucrurile există pentru că sunt cunoscute de Dumnezeu și dorite de el. Acest tip de cunoaștere, în care este implicată voința lui Dumnezeu, se numește cunoaștere a aprobării. Pentru a explica cum Dumnezeu cunoaște deciziile viitoare ale oame­nilor fără a le încălca libertatea, Sfântul Toma apelează la explicația eternității. Cu toate acestea, cunoașterea divină nu este cauza lucrurilor rele. Se poate concluziona că de-a lungul tradiției există opinii teologice că lucrurile contingente pe care Dumnezeu le poate prevedea prin intelectul său transcendent, chiar și fără hotărârile sale infailibile. În același timp, cauzalitatea sa este necesară pentru existența ființelor, deși nu pentru lucrurile rele care sunt non-ființe. În opinia mea, răspunsul la întrebarea principală (Dumnezeu cunoaște lucrurile prin hotărârile sale infailibile sau prin intelectul său transcendent?) nu poate fi dat de o singură școală teologică. Ambele școli au recunoscut că voința divină și intelectul divin sunt transcendente. Cu toate acestea, fiecare dintre ele omite să recunoască aplicarea transcendenței divine făcută de cealaltă.

Cuvinte cheie: preștiința divină, lucruri contingente viitoare, voința divină, intelectul divin, scolastica târzie, moliniștii, Toma de Aquino, cauzalitatea divină, predestinare, libertatea umană, Augustin, massa damnata.