DALL’ENCICLICA “LAUDATO SI” ALL’ENCICLICA “FRATELLI TUTTI”. UNA PROSPETTIVA SULLA SPIRITUALITÀ E L’ETICA SOCIALE

Abstract

From the Encyclical „Laudato si” to the Encyclical „Fratelli tutti”. A Perspective on Spirituality and Social Ethics. The essay begins by showing that it is essential for all Christian thinking - and thus also for a Christian social ethics - to refer to a deeper meaning passively received from God. Starting from this Logos, Christian social ethical thinking tries to convey how to build a civilisation or a society of integral and humane capitalism whose inner building principle is love. This reception of meaning and love in order to be enabled to love takes place practically in liturgical worship as the author argues with Romano Guardini; here the absolute love of God is first received and vouchsafed as an unclaimable and yet profoundly vital gift. Liturgy focuses, like a burning glass, the experience of a greater freedom of the human being to do good in the face of a greater love, in the face of absolute love, in the face of God. In this view, liturgy is liberated freedom for the good and for the better, for the beautiful. From there, all human activity not only has a technical-instrumental and efficiency-oriented side, but is deeply ordered towards the realisation of higher values, so that the author can say: Culture grows out of cult. From here, he shows how a culture of law and ethics unfolds from the mere nature of man to faith in a personal God. In this perspective, law and morality are formulations of the primordial sense placed by God in human natural reason - the logos - and serve to shape a world conducive to life and worthy of human beings. This highlights in particular the space of political action, which plays a prominent role especially in Pope Francis’ encyclicals „Laudato si” and „Fratelli tutti”. In these encyclicals, the author primarily criticises a „technocratic paradigm”, in which human action is only reduced to questions of technical possibilities and efficiency, but in which the deeper meaning of human action is obscured.  Starting from the parable of the prodigal son and the parable of the Good Samaritan, which is particularly prominent in „Fratelli tutti”, the author then develops the extent to which one must first convert to the incarnate Logos Christ in order to be able to realise the Logos instilled in man and the world, also in political thought and action. This is where the author sees the proprium of Christian social ethics as ethics of institutions and as inclusive capitalism, as also developed in the encyclicals of Pope Francis: The orientation of state, society and economy towards the realisation of higher values, of the Logos placed in the world by God.

De la Enciclica „Laudato si” la Enciclica „Cu toții frați”. O perspectivă asupra spiritualității și eticii sociale. Eseul începe prin a arăta că este fundamental pentru întreaga gândire creștină – și de asemenea și pentru etica socială creștină – să se raporteze la o semnificație mai profundă primită de la Dumnezeu în mod pasiv. Plecând de la acest Logos, gândirea etica socială creștină încearcă să transmită modul de a construi o civilizație sau o societate a capitalismului integral și uman al cărei principiu interior de construcție îl reprezintă iubirea. Această receptare a sensului și iubirii – pentru a i se permite să iubească – are loc în închinarea liturgică, așa cum autorul susține împreună cu Romano Guardini; aici iubirea absolută a lui Dumnezeu e primită pentru prima dată, e garantată ca fiind un dar de nerevendicat, dar totuși profund vital. Liturghia concentrează, precum o lupă, experiența unei libertăți superioare a ființei umane de a face binele în fața unei iubiri superioare, în fața iubirii absolute, în fața lui Dumnezeu. Din această perspectivă, liturghia reprezintă libertatea de a face binele mai bine, mai frumos. Din acest punct de pornire, toate activitățile umane nu doar că primesc o latură tehnică-instrumentală și orientată spre eficiență, dar sunt profund orientate spre atingerea unor valori superioare și prin urmare autorul poate afirma: Cultura crește dintr-un cult. De aici el arată cum o cultură a legii și eticii se dezvoltă din simpla natură a omului la credința într-un Dumnezeu personal. În această perspectivă, legea și moralitatea sunt formulări ale sensului primordial așezat de Dumnezeu în rațiunea umană naturală – logosul – și slujesc la formarea unei lumi favorabile vieții și vrednice de ființele umane. Aceasta subliniază în mod particular spațiul pentru acțiunea politică, care joacă un rol proeminent mai ales în enciclicile Papei Francisc „Laudato si” și „Fratelli tutti”. În aceste enciclici, autorul critică într-o primă instanță „paradigma tehnocratică” în care acțiunea umană este redusă la chestiuni legate de posibilități tehnice și eficiență, dar în care semnificația mai profundă a acțiuni umane este ascunsă. Plecând de la parabola fiului risipitor și a bunului samaritean, proeminentă mai ales în "Fratelli tutti", autorul dezvoltă măsura în care o persoană trebuie să se convertească mai întâi la Logosul întrupat, Cristos, pentru a putea să perceapă Logosul insuflat în om și în lume, în gândirea și acțiunea politică. Aici e locul în care autorul vede specificul eticii sociale creștine ca fiind etica instituțiilor și a capitalismului inclusiv, așa cum a fost dezvoltat în enciclicile Papei Francisc: Orientarea statului, a societății și a economiei spre atingerea unor valori superioare, a Logosului trimis de Dumnezeu în lume.

Cuvinte-cheie: Papa Francisc, Fratelli Tutti, Romano Guardini, Liturghie și Etică, Etica Socială, Personalismul, Umanismul integral, Critică a tehnocrației.