ARMONIA SPAȚIALITĂȚII POZITIVE ȘI NEGATIVE ÎN SCULPTURA ARTISTULUI INGO GLASS

Abstract

Harmony of Positive and Negative Spaciousness in Ingo Glass sculpture. The aim of this article is to discuss issues regarding the ways spaciousness and harmony of positive and negative surfaces in Inglo Glass sculpture are valorized. The artist was born in 1941 in Timișoara, he studied at the Traditional School of Arts from Lugoj and then he attended the university in Cluj. Between 1967-71 he worked as curator at the Museum of Contemporary Arts from Galați and he established connections with visual artists from all over the country. Later on, between 1972-73 he worked as teaching assistant at the Architecture University from Bucharest and then he became cultural consultant at the German Culture House Friedrich Schiller. During this period, Ingo Glass created a Constructivist Art with metal structures developed vertically following the spatial pattern specific to the great Gothic cathedrals– the most famous work Septenarius was built in 1976 on the Danube boardwalk from Galați. Being forced by the political circumstances from the Socialist Republic of Romania, he emigrated to the Federal Republic of Germany in 1979, he moved to München where he worked for the Municipal Art Gallery and where he was integrated in the group of Concrete-Constuctivist Art artists. After 1989 he came back to Romania with different exhibitions and he created public monuments in Galați, Timișoara, Moinești and Lugoj. Then, in 1992 he presented his PhD thesis about the influence of Constantin Brâncuși Art over the 20th century sculpture. Between 1989-1998 the artist crystallized an original visual concept based on the usage of the basic geometric shapes in conjunction with the primary colours. Ingo Glass upgraded Bauhaus theory and he associated the square with blue, the triangle with yellow and the circle with red. By using shapes and primary colours the artists creates Concrete Art, a new symbolic universe, purely geometrical, the harmony of his entire work being given by the proportion and link between full and empty spaces. Expanded spaciousness specific to the Constructivst Art phase experiments the architecture-sculpture link and the monumentality of the metallic structures encourages the entrance to the central core of works. The open, non-material dimension forms the main volume of the sculpture, the empty space dominates the full shape and it outlines the effects of an unrated and irrational spaciousness. Balanced spaciousness specific to the Concrete Art phase experiments geometrical combinations, based on the basic shapes in positive and negative intersections, by the spaciousness and non-spaciousness link, the pace between full and empty spaces. The usage of the three basic geometrical shapes also influenced the combining vocabulary of these elements, and it even ensured the ordering and deduction of the empty space. The utopia of basic forms expresses tendencies towards positive irreductible forms of energy or negative forms through non-materiality, where the concepts of mass, weight, space and time are added. In each of his works, the artist used a proportion between the elements of the composition through a rational interpretation stimulated by the achievement of a geometrical order as the essential basis of tasks. The relation between positive and negative spaciousness appears constantly in the sculpture of the last century and the rhytm and sequence of its spatial effects are determined by a sense of proportion that involves an aesthetic of proportion. Thus, we can definitely say that the work of the artist Ingo Glass originally captures all these aspects of Contemporary Art.

REZUMAT. Armonia spațialității pozitive și negative în sculptura artistului Ingo Glass*. Articolul își propune să dezbată aspecte legate de modalitatea în care este valorizată spațialitatea și armonia suprafețelor pozitive și negative în sculptura artistului Ingo Glass. Artistul s-a născut în 1941 la Timișoara, a urmat Școala Populară de Arte din Lugoj și Universitatea la Cluj. Între anii 1967-71 a lucrat la Muzeul de Artă Contemporană din Galați ca muzeograf și s-a implicat în contactele instituției cu artiștii plastici din țară, a fost asistent la Universitatea de Arhitectură din București între anii 1972-73, iar apoi a fost referent cultural la Casa de cultură germană Friedrich Schiller. Ingo Glass realizează în această perioadă o artă constructivistă, cu structuri metalice dezvoltate pe verticală, după modelul spațialității marilor catedrale gotice – cea mai cunoscută lucrare Septenarius a fost realizată în 1976 pe faleza Dunării, la Galați. Forțat de împrejurările politice din Republica Socialistă România a emigrat în 1979 în Germania Federală și s-a stabilit la München unde a lucrat pentru galeria municipală de artă și s-a integrat în rândul artiștilor de artă constructivist-concretă. După 1989 revine în România cu diverse expoziții și realizează monumente publice la Galați, Timișoara, Moinești și Lugoj, iar în 1992 susține o teză de doctorat în care a studiat influența artei lui Constantin Brâncuși asupra sculpturii din secolul XX. Între anii 1989-1998 artistul a cristalizat un concept plastic original, bazat pe utilizarea formelor geometrice de bază în asociere cu culorile primare. Ingo Glass a actualizat teoria Bauhaus și a asociat forma pătratului cu culoarea albastră, forma triunghiului cu culoarea galbenă, iar forma cercului cu culoarea roșie. Prin utilizarea formelor și a culorilor de bază artistul cristalizează o artă concretă, un univers simbolic nou, de nuanță pur geometrică, iar armonia sculpturală se obține din proporția și relația dintre plinuri și goluri. Spațialitatea dilatatorie din faza constructivistă probează relația arhitectură-sculptură, iar monumentalitatea structurilor metalice încurajează intrarea în miezul lucrărilor. Dimensiunea deschisă, imaterială alcătuiește volumul principal al sculpturii, spațiul gol domină forma plină și conturează efectele unei spațialități neevaluate și iraționale. Spațialitatea echilibrată din faza artei concrete se probează prin combinațiile geometrizate, bazate pe formele de bază în intersecții pozitive și negative, prin relația dintre spațialitate și non-spațialitate, prin ritmul dintre plinuri și goluri. Utilizarea celor trei elemente geometrice de bază a conturat și vocabularul combinatoriu între aceste elemente, dar a asigurat și ordonarea și deducția spațiului gol. Utopia formelor de bază exprimă tendințe spre formele ireductibile pozitive ale energiei ori negative prin imaterialitate, la care sunt asociate noțiunile de masă, greutate, spațiu și timp. Artistul a utilizat în fiecare lucrare o proporționare între elementele compoziției printr-o interpretare rațională impulsionată de atingerea unei ordini geometrice, ca bază esențială a lucrurilor. Relația dintre spațialitatea pozitivă și negativă apare în mod constant în sculptura ultimului secol, iar ritmul și succesiunea efectelor spațiale se dozează cu un simț al măsurii care implică o estetică a proporționării, iar opera artistului Ingo Glass surprinde în mod original aceste aspecte ale artei contemporane.

Cuvinte cheie: sculptură, spațialitate, Ingo Glass, constructivism, artă concretă.