Il SIGNIFICATO DELLA BELLEZZA E IL PROBLEMA DELL'EDUCAZIONE ESTETICA

Abstract

Semnificația frumuseții și problema educației estetice. Educația estetică a avut mereu în istoria civilizației noastre o funcție de formare a omului. Frumusețea artei învăța înțelegerea sensului vieții, valoarea relațiilor publice și personale. Tradiția clasică a fost leagănul acestei viziuni asupra lumii. Valoarea aristocratică a artei, diferența de valori care este semnul distinctiv al frumuseții decad în epoca modernă, apar ca moșteniri ale unei lumi învechite. Cunoașterea aparține științei și nu artei: de înțelegerea sensului lumii se ocupă cunoașterea tehnologico-științifică, nu dimensiunea estetică a diferitelor forme de artă. Frumusețea, prin ideea sa de excelență, de ierarhie a calităților, de diversitate a valorilor apare ca ceva vag, personal, sau ca o periculoasă moștenire a iraționalismului, o prezență neliniștită în dezvoltarea politică a democrației. Astfel începe declinul frumuseții, ca valoare transcendentală. Frumusețea este alungată în absoluta subiectivitate a lui „nu e frumos ceea ce este frumos, este frumos ceea ce-mi place”: și de fapt ne plac porcării colosale care sunt crezute prostește drept lucruri frumoase. Mai cu seamă după al doilea război mondial atacul asupra frumuseții a fost distructiv. Arta este prima reprezentare vizibilă a frumosului, dar din artă frumusețea a fost exclusă. Modernitatea se dezvoltă împotriva acesteia; judecata estetică alege drept categorie fundamentală „noul”, adică variația rapidă de imagine, independent de schimbările de sens, de transformările de semnificații. Frumusețea este construcție, proiect, utopie, nu este niciodată reactivă, regresivă, disolutivă, afirmă prin stilul său o valoare a existenței care înfruntă față în față nihilismul, lipsa de sens a vieții. A crea frumusețe vie, a inventa o frumusețe modernă a fost mereu acțiunea necesară pentru a înfrunta și înfrânge nihilismul, adevărată boală spirituală a timpului nostru.