IOAN SBÂRCIU, „PĂDUREA DE CENUŞĂ”, O PICTURĂ TRAGICĂ

Abstract

Gestul pictoric al lui Ioan Sbârciu este peremptoriu dar nu definitiv. E un gest categoric, arbitrar, uneori îndrăzneț, care solicită continuu noi elemente de semnificație, provoacă intensități pirotehnice, dictează cromatisme acrobatice, contrazice contextul întinderii culorilor prin introducerea de semne evanescente și întinderi lichide alături de dense cheaguri de materie. În acest fel tonul se menține robust și plin de inflexiuni, bogat în stimulări sugestive și puternice accentuări, în profundă contradicție cu o prezentare care neagă discursului orice coerență narativă.

Sbârciu sugerează părți narative ce se opun integrării într-o tramă, ca și cum substanța Povestirii ar fi o sfidare adusă Picturii de gestul pictoric: discursul este susținut, continuă maiestuos și solemn arătând ostentativ o siguranță de sine uneori impertinentă și exercitând virtuozisme, ademeniri ale ochiului și capturări ale privirii. În aparență e plin de elemente marginale care, îți dai seama, totuși, că numai marginale nu sunt, scapă oricărei ipotetice concatenații și dezamăgesc sistematic orizontul de așteptare al lizibilității povestirii pe care îl provocaseră.