ERNST HONIGBERGER (1885 BRAȘOV/KRONSTADT - 1974 WEHR/BRD) EIN FAST VERGESSENER BILDENDER KÜNSTLER
Keywords:
artist plastic, expresionist, Brașov, Berlin, reviste culturale „Die Karpathen”, „Das Ziel”, „Das neue Ziel”, „Ostland”, „Klingsor”Abstract
Ernst Honigberger (1885 Brașov - 1974 Wehr/RFG) – un artist plastic aproape uitat. Exponent al celei de-a doua generații de artiști moderni sași, Ernst Honigberger s-a născut la Brașov, într-o familie în care artele au jucat un rol important. În timpul liceului a frecventat atelierele pictorilor Arthur Coulin (1869-1912) și Friedrich Miess (1854-1935). În 1905 a plecat la studii la Berlin, unde a urmat timp de două semestre Academia de Artă. De la Berlin s-a mutat la München, unde a urmat cursurile „Școlii particulare de grafică” a lui Moritz Heymann, școală frecventată și de conaționalii săi Hans Eder (1883-1955) și Walther Teutsch (1881-1964), iar mai târziu de Trude Schullerus (1889-1981) și Grete Csaki-Copony (1893-1990). Ultimul an de studii l-a petrecut la Academia de Artă din München, oraș în care a lucrat până la izbucnirea Primului Război Mondial. În ciuda distanței la care s-a aflat, a fost adesea prezent la expozițiile din Brașov și Sibiu. În 1912, când a avut loc o controversă aprinsă pe tema vânzării tabloului „Omul cu tichia albastră” din colecția Brukenthal, pentru suma de 1.000.000 de florini, Ernst Honigberger a fost cel mai aprig adept al înstrăinării tabloului. Dorea acest lucru pentru a scăpa muzeul de dificultăți financiare și totodată visa amenajarea unei galerii moderne, cu lucrări autohtone și străine. După război, în care a luptat pe fronturile din Galiția, Polonia, Tirolul de Sud și Serbia, s-a întors la Brașov, unde a fost membru al societăților „Das Ziel” și „Das neue Ziel”. Acestea au editat reviste culturale și au organizat expoziții de artă. În 1921 artistul s-a stabilit la Berlin, unde a avut o activitate prodigioasă. A revenit de mai multe ori în țara, participând la expoziții de grup și organizând personale. În 1943 locuința și atelierul lui din Berlin au fost distruse în bombardament, ceea ce a dus la pierderea unui număr însemnat de opere de artă. Familia s-a stabilit în localitatea Wehr din Baden, unde a deschis o școală de muzică și arte plastice. Ernst Honigberger a murit în 1974, la Wehr. A fost un artist complex, care în devenirea sa a receptat influența tuturor stilurilor practicate în spațiul lingvistic german – de la realismul de factură müncheneză, la Jugendstil, expresionism, noua obiectivitate și realismul antichizant al „noii arte germane”. După dispariția revistei culturale „Klingsor” (1924-1939, Brașov), artistul a dispărut din câmpul vizual al criticilor de artă transilvăneni, iar apariția „Cortinei de fier”, după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, n-a mai permis stabilirea de relații cu cei din străinătate, expunerea lucrărilor acestora fiind interzisă.
Downloads
Published
How to Cite
Issue
Section
License
Copyright (c) 2015 Studia Universitatis Babeș-Bolyai Historia Artium
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.