SADDENING ENCOUNTERS. CHILDREN AND ANIMALS IN ROMANIAN FICTION AND BEYOND

Abstract

Saddening Encounters. Children and Animals in Romanian Fiction and Beyond. The aim of this essay is to give some impetus to a re-reading of classic Romanian literature by taking an approach inspired by Animal and Childhood Studies to larger questions of ideological currents and social cultural phenomena in the Romanian society. I chose four short texts by Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, Elena Farago, and Ion Barbu that originate from the beginning of the 20th century and are currently considered as part of the Romanian literary canon. They are, at least partially, addressed to children and they all contain violent human-animal encounters. The fact that this element of violence has not prevented the texts from becoming and continuing to be canonical adds a new dimension to Animal Studies scholarship, which has so far mainly mirrored the increasingly “civilised” human-animal relation in countries with an early developing bourgeois social strata where animals became pets and thus friends and family members. The study also challenges the existing interpretations of Romanian literature: instead of applying aesthetic criteria, a thematic thread is followed with reflections on the social relevance of the recurring topos which seems to store a more deeply anchored cultural experience. A closer look at both the “disempowered and oppressed positions” (Feuerstein) that children and animals occupy in both literary texts and real-life society poses the practical question of how greater harmony can be created in the future.

Article history: Received 6 April 2022; Revised 12 May 2022; Accepted 30 May 2022; Available online 30 June 2022; Available print 30 June 2022.

REZUMAT. Întâlniri întristătoare. Copii și animale în proza românească și dincolo de ea. Scopul eseului de față este acela de a da un impuls unei relecturi a literaturii române clasice extinzând o abordare inspirată de studiile despre animale și copilărie la întrebări mai generale despre curente ideologice și fenomene socio-culturale din societatea românească. Am ales patru texte scurte de Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, Elena Farago și Ion Barbu, scrise la începutul secolului 20 și aparținând canonului literar românesc. Ele se adresează, cel puțin în parte, copiilor și conțin toate întâlniri violente între uman și animal. Canonizarea unui asemenea tip de întâlniri violente – indicată și pusă în evidență și de alte texte până în prezent – oferă noi sugestii studiilor despre animale, care au reflectat preponderent istoria occidentală a unei relații între uman și animal tot mai „civilizate” de la secolul 18 încoace. Lucrarea contestă și interpretările existente despre literatura română: în loc să aplice criterii estetice, ea urmărește un fir tematic cu reflecții despre relevanța socială a topos-ului. O privire mai îndeaproape asupra „pozițiilor lipsite de putere și oprimate” (Feuerstein) pe care le ocupă copiii și animalele în literatură și societate dă naștere întrebării despre cum o mai mare armonie ar putea fi creată în viitor.

Cuvinte-cheie: studii despre animale, studii despre copilărie, întâlniri între uman și animal, violență, literatură română, Barbu, Brătescu-Voinești, Farago