“NOT A SINGLE SYLLOGISM FROM BEGINNING TO END”: ON FRAGMENTARINESS AND THE CRITIQUE OF THE NOVEL IN HENRY MACKENZIE’S THE MAN OF FEELING

Abstract

“Not a single syllogism from beginning to end”: On Fragmentariness and the Critique of the Novel in Henry Mackenzie’s The Man of Feeling. Henry Mackenzie’s The Man of Feeling (1771) is known to be particularly striking for its high level of formal and narrative fragmentariness. Formlessness and fragmentariness have long been discussed as key features of the early British novel (see Hunter 1990; see Starr 1998) and are often understood as defining features of mid and late eighteenth-century sentimental novels, which foreground their own materiality (see Wetmore 2013). Indeed, the unfeeling curate-logician who hands the manuscript over to the editor famously opines that its author cannot be found “in one strain for two chapters together” and that the text does not contain “a single syllogism from beginning to end” (Mackenzie 2001, 4). In this article, I explore the highly eclectic and fragmentary generic make-up of The Man of Feeling (cf. Benedict 2016) in order to flesh out the specific critique that the text mounts against the emerging genre of the novel and the poetics of moral sentimentalism. Mackenzie does, in fact, disparage the new genre in his essays for The Mirror and The Lounger and never claims to be writing a novel – whether in his correspondence or in the narrative introduction to The Man of Feeling – but rather a “medley” of sorts. By providing a more nuanced account of Mackenzie’s critique that remains sensitive to its inherent tensions, I want to shed light on the manner in which the text’s fragmentariness stages the unreliability of Harley’s perpetually-frustrated acts of sympathy and benevolence, which function as counterexamples to a proposed “art of thinking” (Mackenzie 2001, 32). If properly understood and practiced, such an art would allow a coherent grasp of human nature and potentially provide a suitable moral-affective remedy for the ills of modern commercial society (cf. Harkin 2005c) that Harley witnesses and describes along his journey.

REZUMAT. “Nici urmă de silogism de la început până la sfârșit”. Despre fragmentaritate și critica romanului în „The Man of Feeling” de Henry Mackenzie. Cartea „The Man of Feeling” scrisă de Henry Mackenzie în 1771 este bine cunoscută pentru cât de fragmentară este atât la nivel formal, cât și narativ. Fragmentaritatea și lipsa generală de unitate a textului sunt consi­derate de foarte mult timp trăsături cheie ale romanului britanic timpuriu (vezi Hunter 1990; vezi Starr 1998), dar și ale romanelor sentimentale de la mijlocul și finele secolului al XVIII-lea, care se definesc în primul rând prin accentul pus pe propria lor materialitate (vezi Wetmore 2013). De pildă, parohul impasibil și pasionat de logică care îi înmânează editorului manuscrisul comentează faptul că autorul acestuia nu poate urmări “un singur fir logic mai mult de două capi­tole la rând” și nu poate găsi “nici urmă de silogism de la început până la sfârșit” (Mackenzie 2001, 4; traducerea mea). Ceea ce îmi propun în acest articol este să investighez alcătuirea generică deosebit de eclectică și fragmentară a romanului „The Man of Feeling” (cf. Benedict 2016) cu scopul de a decela critica pe care Mackenzie o aduce romanului ca gen literar nou, dar și, în sens mai larg, poeticii care sprijină adesea sentimentalismul moral. Într-adevăr, Mackenzie critică noua specie literară în eseurile sale din The Mirror și The Lounger și nu susține nicăieri că ar scrie un roman, nici în corespondența sa, nici în introducerea narativă cu care pornește „The Man of Feeling”. În schimb, acesta își descrie opera prin termenul de „amestec” (traducerea mea). Cu ajutorul unei perspective mai nuanțate asupra criticii lui Mackenzie, prin care îmi propun să iau în calcul tensiunile sale inerente, vreau să scot în evidență modul în care aspectul fragmentar al textului susține și amplifică inconsecvența actelor de caritate ale lui Harley, care merg împotriva unei vrednice „arte de a gândi” (Mackenzie 2001, 32; traducerea mea). Cu condiția să fie corect înțeleasă și practicată, această artă ar putea permite o înțelegere adecvată a naturii umane și ar putea oferi un remediu afectiv și moral potrivit pentru lipsurile unei societăți moderne comerciale (cf. Harkin 2005c), precum cea la care Harley este martor pe parcursul călătoriei sale.

Cuvinte-cheie: fragmentaritate, sentimentalismul moral, logică, cunoașterea de sine, arta de a gândi.

Article history: Received 29 July 2023; Revised 24 August 2023; Accepted 5 September 2023; Available online 30 September 2023; Available print 30 September 2023.