WORLD HISTORY, LITERARY HISTORY: POSTMODERNISM AND AFTER

Abstract

World History, Literary History: Postmodernism and After. The basic question Christian Moraru raises in his contribution is about the direction in which literary history and criticism overall may be going after postmodernism. Moraru’s answer, or guess, is that literary-cultural scholarship, along with the humanities at large, would probably have to adjust to shifts in the world “out there.” As Moraru contends, our profession is already doing its best to catch up epistemologically with an increasingly strong planetary ontology, that is, with how the world most known to us—the finite planet—is and presents itself in the twenty-first century. Key here, he argues, is the lexicon and planetary phenomenology of “presentation” or presencing, rather, of an overwhelming coming into presence of that which is scattered all around us and we have been exploiting, overusing, polluting, discarding, or disregarding during the Anthropocene. In his essay, the critic attends to this resurgent presence and to what it means for literature and its historical cycles now that one of these—postmodernism—is basically complete. He does so obliquely, through a couple of marginalia to David Foster Wallace’s 1996 meganovel Infinite Jest.

Article history: Received 27 February 2022; Revised 28 August 2022; Accepted 31 August 2022; Available online 20 September 2022; Available print 30 September 2022

REZUMAT. Istoria lumii, istoria literaturii: Postmodernismul și dincolo de acesta. Principala întrebare pe care Christian Moraru o ridică în contribuția sa se referă la direcția criticii și istoriei literare după postmodernism. Răspunsul (sau intuiția) lui Moraru este aceea că literatura de specialitate din domeniu și disciplinele umanistice în general se vor vedea nevoite să se regleze la schimbările care au loc în lumea materială din afara lor. Așa cum afirmă autorul, profesia noastră face deja tot ce poate să țină pasul cu o ontologie planetară din ce în ce mai puternic marcată, sau, mai bine zis, cu felul în care lumea – planeta ca realitate înconjurătoare finită—ni se înfățișează în secolul al XXI-lea. Vitale, aici, spune el, sunt lexiconul și fenomenologia planetare ale „prezentării” sau prezentificării, mai bine zis, ale unei intensificări a prezenței copleșitoare a ceea ce este împrăștiat în jurul nostru și care a fost exploatat, suprauzat, poluat, aruncat și desconsiderat în timpul antropocenului. În articolul său, criticul abordează această prezență recurentă și semnificația sa pentru literatură și ciclurile istorice, acum că unul dintre acestea—postmodernismul—se află la sfârșit. Autorul analizează oblic aceste lucruri prin câteva glose pe marginea megaromanului Infinite Jest pe care David Foster Wallace l-a publicat în 1996.

Cuvinte-cheie: istoriografie literară, critică, postmodernism, post-postmodernism, prezență, epistemiologie, ontologie puternică, David Foster Wallace, Infinite Jest, Trumpism, geofobie, antropocen, après-garde