Bucharest, 19 February/3 March 1886: “…anyone understands how shaky and little durable this peace will be”

Abstract

Only several years after the war of 1877-1878 between the Russian Empire and the Ottoman Empire, in which Romania had also been involved and had had an important role, succeeding in gaining its state independence, the situation in the Balkan Peninsula experienced new tense moments. Against the background of the so-called Bulgarian crisis in the late ’80s of the 19th century, in which Russian interests played again an important part, along with the involvement of other Great Powers, an armed conflict between Serbia and Bulgaria took place in November 1885, causing a general concern at the continental level. Situated in the immediate vicinity of the conflict, Romania tried to contribute to its resolution, wanting to avoid a new Russian invasion and a tension of the relations with its powerful eastern neighbour. The choice of Bucharest as a venue for peace negotiations and the signing of the treaty between Serbia and Bulgaria was also a sign of the appreciation and prestige enjoyed by the Romanian state and King Carol I, primarily due to the balanced and prudent approach shown in the foreign policy and international relations. However, at the level of the Romanian historiography, the erroneous perception of an important role that Romania would have played in the completion of the conflict and the signing of the peace in Bucharest was established for some time, a perception contradicted by the historical realities and the testimonies from that period.

Article history: Received 8.10.2021; Revised 22.11.2021; Accepted 15.12.2021; Available online 13.04.2022.

Rezumat: Bucureşti, 19 februarie / 3 martie 1886: “…pricepe oricine cât de şubredă şi puţin durabilă va fi pacea aceasta”. La doar câţiva ani după războiul din 1877-1878 dintre Imperiu rus şi Imperiul otoman, în care fusese implicată şi România şi care avusese un rol important, izbutind să-şi câştige independenţa de stat, situaţia din Peninsula Balcanică a cunoscut noi momente tensionate. Pe fondul aşa-zisei crize bulgare de la sfârşitul anilor ’80 ai secolului al XIX-lea, în care interesele ruseşti au jucat, din nou, un rol important, alături de implicarea altor Mari Puteri, a avut loc, în noiembrie 1885, un conflict armat între Serbia şi Bulgaria, provocând o îngrijorare generală la nivel continental. Aflată în imediata vecinătate a conflictului, România a încercat să contribuie la soluţionarea acestuia, dorind să evite o nouă invazie rusească şi o tensionare a relaţiilor cu puternicul vecin de la răsărit. Alegerea Bucureştiului drept loc de desfăşurare a negocierilor păcii şi de semnare a tratatului dintre Serbia şi Bulgaria a reprezentat inclusiv un semn al aprecierii şi al prestigiului de care se bucurau statul român şi regele Carol I, în primul rând datorită abordării echilibrate şi prudente manifestate în privinţa politicii externe şi a relaţiilor internaţionale. Cu toate acestea, la nivelul istoriografiei româneşti s-a încetăţenit, de mai multă vreme, percepţia eronată a unui rol important pe care România l-ar fi avut în finalizarea conflictului şi în semnarea păcii de la Bucureşti, percepţie contrazisă de realităţile istorice şi de mărturiile din epocă.

Cuvinte cheie: criza bulgară, războiul sârbo-bulgar, Regatul României, Carol I, pacea de la Bucureşti.