Risus, Cucullatus, Venus. Divine Protectors and Protective Divinities of Childhood in Dacia and Pannonia

Abstract

The study investigates a less known aspect of Roman life – the childhood, by means of bringing to light its few manifestations that left visible traces in the material culture: the fear of death and the divine protectors against it. For defending their children from natural and supernatural dangers, the Romans invoked more frequently divine forces (some even magical) than the official gods of different cults. This results, for instance, in the deposition of apotropaic statuettes such as Risi, which mark the passing from infant to child, or the Genii Cucullati in the next stage, from child to adolescent. Most likely, some Venus statuettes can be ascribed to the same category, representing girls’ votive dedications or dowries and marking the end of childhood. To better understand this phenomenon, it will be traced from inception until the moment when it begins to fade away. Some elements of this phenomenon probably originate in Gallia, and then its spreads in the provinces, notably in those with a Celtic ethnic background, such as Pannonia. There is no direct influence from Gallia in Dacia, where we can detect only a provincial component which was probably heavily influenced by the Pannonian practices.

Rezumat. Risus, Cucullatus, Venus. Protectori divini și divinităţi protectoare ale copilăriei în Dacia și Pannonia. Studiul urmărește un aspect mai puţin studiat al vieţii romane din Imperiu, copilăria, reliefând unul dintre puţinele aspecte ale acesteia care au lăsat urme în cultura materială: spaima de moarte şi protectorii divini împotriva acesteia. Pentru protecţia copilului în faţa diferitelor pericole naturale sau spirituale, precum și cu ocazia diferitelor sărbători care marchează în general trecerea diferitelor etape, romanii apelează mai degrabă la forţe divine (unele cu caracter magic) şi mai puţin la divinităţile oficiale ale cultului. Astfel, apar spre exemplu depuneri de statuette apotropaice, cum ar fi cele cu Risi, care marchează trecerea de la etapa de sugar la cel de copil, sau de Genii Cucullati pentru stadiul următor, marcând trecerea de la etapa de copil la cel de adolescent. În această categorie de piese par să intre și unele statuete cu Venus, care probabil sunt dedicaţii votive sau reprezintă zestrea tinerelor fete, marcând astfel sfârșitul copilăriei. Pentru înţelegerea cât mai completă a fenomenului s-a urmărit traseul acestuia de la formare la estompare. Gallia pare să fie probabil locul de origine al fenomenului, urmând apoi propagarea lui în alte provincii, mai ales cu substrat celtic, aşa cum este şi Pannonia. Nu există o influenţă directă din Gallia în Dacia, putându-se observa doar o componentă provincială puternic influenţată de practicile din Pannonia.  

Cuvinte cheie: religie romană, copilărie, divinităţi protectoare, Dacia, Pannonia