What Else Do We Have but a Body? Reflections on an Apparent Paradox

Abstract

I began this paper emphasizing several aspects of bodily manipulation in a spiritual context – as traced by scholars over the last decades – and claiming that the particular case of Saint Catherine of Siena provides us with an enormous potential to analyse the body-focused spirituality. Thus, I have followed the various bibliographical clues, which – assembled – retrace a conflicting representation of the flesh, both doomed and source of redemption. Integrating this topic within the broader context of the Saint’s theological vision and of her devotional practices and linking it to the religious milieu she belonged to, I attempted to shed light on what appears to be a paradox, according to contemporary standards. Yet during the Late Middle Ages, the flesh was conceived in terms of an inherent ambivalence and body and spirit were thought to be an inseparable unit. As for Saint Catherine, the flesh has no meaning in itself, but only insofar as it is a means which serves the mystical yarning to achieve oneness with God and an expression to describe this state of grace.

Rezumat: Dar ce altceva mai avem în afară de trup? Reflecţii pe marginea unui paradox aparent. Articolul începe prin a evidenţia câteva aspecte referitoare la manipularea trupului în context spiritual – aşa cum au fost ele trasate de cercetători în ultimele decenii –, susţinând totodată că, în ceea ce priveşte paradigma spiritualităţii orientate asupra trupului, cazul Sfintei Ecaterina de Siena oferă un uriaş potenţial de analiză. Astfel, am urmărit diversele indicaţii bibliografice care – coroborate – dezvăluie o reprezentare contradictorie a trupului: concomitent osândit şi sursă a salvării. Integrând acest motiv în contextul mai larg al gândirii teologice şi al practicilor devoţionale ale sfintei, precum şi al ambianţei religioase din care aceasta făcea parte, am încercat să aduc lumină asupra a ceea ce pare a fi un paradox, judecând după standardele gândirii contemporane. Cu toate acestea, în Evul Mediu, trupul comporta o ambivalenţă inerentă, iar principiile corporal şi spiritual erau concepute ca o unitate inseparabilă. Din perspectiva Sfintei Ecaterina, trupul nu are înţeles prin el însuşi, ci doar în măsura în care serveşte drept mijloc prin care poate fi atins idealul mistic de contopire cu divinitatea şi reprezintă o expresie capabilă să descrie acest ideal.

Cuvinte cheie: „spiritualitate întrupată”, suferinţă răscumpărătoare, metafore corporale, îngemănarea principiilor spiritual şi corporal, idealul îndumnezeirii