JAMES JOYCE’S “ULYSSES”: READING THE SELF IN THE BODY

Abstract

James Joyce’s “Ulysses”: Reading the Self in the Body. Throughout this paper, my primary contention is that, as a book, Ulysses is a body of potentialities meant to help readers consubstantiate with their selves, with a special dedication for the Irish audience of the 1900s in particular. I suggest, in other words, that from a post-humanist perspective, the novel’s most metempsychotic feature remains its ability to guide readers out of their self-legitimising narratives and into the seat of their consciousness, the individual body. As the reader suspends their personal existence to engage with the body of the book, the latter helps deliver them into life-actual, all the while internalising a story unravelling its own textual cessation. This perspective on Ulysses involves re-tracing the human body within each narrative level, and the changes it undergoes through the novel’s embeddedness.

Rezumat. “Ulise” de James Joyce: Regăsirea Sinelui în Trup. Pe parcursul lucrării de față, teza principală este că romanul Ulise reprezintă o totalitate de entelehii menite să ghideze cititorul spre consubstanţialitate cu sinele, vizând, în mod special, publicul irlandez de la început de secol al XX-lea. Lucrarea evidenţiază cel mai metempsihotic aspect ale cărţii, anume abilitatea sa de a-l ghida pe cititor dincolo de povestirile auto-justificatoare ale sinelui şi spre originea conştiinţei umane, anume trupul individual. Astfel, corpul lui Ulise are menirea de a izbăvi cititorul întru faptul concret de a fi, chiar în timp ce acesta îşi suspendă existenţa individuală pentru actul citirii. O astfel de perspectivă asupra romanului necesită re-găsirea corpului uman în universul acţiunii propriu-zise, apoi continuând cu modul în care acesta este transformat de încadrările care se suprapun şi/sau intercalează cu cel dintâi.

Cuvinte cheie: Ulise, uzul corpurilor, zonă de non-conștiință, naratologie corporală, Agamben, Damasio, Punday.