POSTHUMAN ELEMENTS IN SAMUEL BECKETT’S “KRAPP’S LAST TAPE”

Abstract

Posthuman Elements in Samuel Beckett’s “Krapp’s Last Tape”. The present paper aims to offer insight regarding the post-anthropocentric elements present in one of Samuel Beckett’s most innovative plays, Krapp’s Last Tape. In order to support my premise, I wrote a comprehensive theoretical outline of posthumanism, taking into account aspects such as the adaptation of the brain to new technologies and the influence they exert, the appearance and usage of prosthetics, symbiotic relationships and the interconnectedness between body, mind and environment. I then proceeded to offer my own interpretation of the target text, focusing on Beckett’s recurrent tendency to represent the body as an aged, decaying and fallible organic vessel and relevant human-machine symbiosis. Humanity’s centrality is deconstructed by focalising on its subservience to suffering.

Rezumat. Elemente postumane în piesa “Ultima Bandă a lui Krapp” de Samuel Beckett. Axată pe una dintre cele mai inovatoare piese din palmaresul Beckettian, lucrarea de față indică prezența elementelor post-antropocentrice în Ultima Bandă a lui Krapp. Pentru a demonstra validitatea acestei premise, am început prin a concepe un synopsis al teoriei postumaniste, axându-mă pe aspecte cum ar fi adaptarea creierului la noile tehnologii și influența exercitată de acestea, apariția și utilizarea elementelor prostetice, relațiile simbiotice și interconectivitatea dintre corp, minte și mediu. Interpretarea textului a luat în considerare tendința recurentă a lui Beckett de a reprezenta corpul uman ca un vehicul organic failibil, în descompunere, dar și simbioza dintre om și mașinărie. Piesa arată în repetate rânduri că omul este supus suferinței, deconstruind astfel poziția centrală a umanității.

Cuvinte cheie: Samuel Beckett, “Ultima Bandă a lui Krapp”, Postumanism, minți post-corporale, simbioză tehnologică, memorie, deconstrucție, mortalitate