The Book as Object of Lay Devotion in Late Medieval Transylvania (Fifteenth – Sixteenth Centuries)

Abstract

Research on late-medieval religiosity in Central and Western Europe has shown that religious books were not only possessed, but also read, and sometimes even copied or disseminated by laymen. The need for a better definition of the relationship between the laity and the religious text leads to the formulation and intensive discussion of concepts such as devotional reading, culture of religious reading, or vernacular theology. Several examples of works that belonged to late-medieval Transylvanian laymen suggest the opportunity and, at the same time, the need to ask whether similar dynamics of pious behaviour can be discussed in their case. In order to provide a convincing answer, this study proposes an analysis of these books from at least three perspectives: theme, language, formal characteristics. The most interesting information is offered, however, by property notes, which suggest that the devotional potential of the book was not activated by reading, but rather by donation. By offering solutions to the everyday necessities of ecclesiastical institutions, these gifts were designed to ensure personal salvation as well. In order to support this hypothesis, I will also address another category of sources from which mentions regarding this kind of donations can be recovered, i.e. last wills.

Rezumat: Cercetări privitoare la religiozitatea specifică evului mediu dezvoltat şi târziu în centrul şi vestul Europei au demonstrat că dincolo de a fi deţinute, cărţile cu conţinut religios erau citite, iar uneori chiar copiate sau diseminate de laici. Din nevoia unei mai bune definiri a relaţionării laicatului cu textul religios au fost formulate şi îndelung discutate concepte precum lectură devoţională, cultura lecturii religioase sau teologie vernaculară. Câteva exemple de lucrări care au aparţinut în perioada premergătoare Reformei unor laici transilvăneni sugerează oportunitatea şi, deopotrivă, nevoia de a ne întreba dacă se poate discuta în cazul lor despre o dinamică similară a manifestărilor pioase. Pentru a oferi un răspuns concludent, lucrarea oferă o analiză a respectivelor lucrări sub diferite aspecte: tematică, limbă, caracteristici formale. Informaţiile cele mai interesante sunt oferite, însă, de însemnările de proprietate, ce sugerează că potenţialul devoţional al cărţii nu era activat prin lectură, ci mai degrabă prin donaţie. Oferind soluţii la necesităţile cotidiene ale unor instituţii ecleziastice, aceste daruri erau menite să asigure, deopotrivă, mântuirea personală. Pentru a argumenta această ipoteză, voi face apel şi la o altă categorie de surse din care pot fi recuperate menţiuni privind asemenea donaţii – testamentele.

Cuvinte cheie: cărţi religioase, practici devoţionale, donaţii pioase, testamente, laici.