LA VÉRITÉ NÉGOCIÉE DANS L’OEUVRE D’IBSEN

Abstract

Negotiating truth in the works of Ibsen. Truth can be regarded as a complex, often multi-faceted notion in the literary universe of Henrik Ibsen. The aim of this paper is to demonstrate the discursive (as well as fictional) nature of truth in Wild duck and Ghosts, presenting it as a consequence of social negotiation. I hypothesize that the perishing bodies of Hedvig and Osvald respectively illustrate not only a typical 19^th Century fascination for heredity, but also symptoms of hidden truths, widely considered as vicious in the mostly rural, traditional Norway that Ibsen frequently depicts. Being the reincarnations of their respective fathers and therefore bringing forward their vitalist heritage, the two children are the objects of a double anamnesis (made by both the reader and the other characters) – medical and social. The two are connected by the hereditary and degenerative nature of their illness, which implies that finding the cause will undoubtedly reveal a vice that has been transmitted in family. In effect, Hedvig’s blindness connects her to her real father, while Osvald’s syphilis is a sign of his father’s debauchery. Even though these facts – eventually released into the community – could provoke a greater debate about moral values and their limits or question authority, they are instead integrated into various discourses and fictions that negate or dissimulate the realities they present, therefore preserving the statu-quo.

REZUMAT. Adevărul negociat în opera lui Ibsen. În universul literar al lui Henrik Ibsen, adevărul poate fi considerat drept o noțiune complexă, pluri-fațetată. În această lucrare, voi demonstra că, în piesele Rața sălbatică și Strigoii, adevărul ibsenian are o natură discursivă (dar și ficțională), fiind consecința unei negocieri în comunitate. Pornesc de la prezumția că trupurile maladive ale lui Hedvig și Osvald ilustrează nu numai o fascinație tipică a secolului al XIX-lea pentru ereditate, ci și simptome ale unor adevăruri ascunse, considerate drept vicioase în Norvegia (în mare parte) rurală și tradițională pe care Ibsen o ilustrează frecvent. Fiind reîncarnările părinților lor și, prin urmare, reprezentând moștenirea lor vitalistă, cei doi copii sunt obiectele unei duble anamneze (realizate atât de cititor, cât și de celelalte personaje) - medicale și sociale. Aceste două laturi sunt conectate prin natura ereditară și degenerativă a bolilor, ceea ce implică faptul că găsirea cauzei va dezvălui, fără îndoială, un viciu transmis în familie. În fapt, orbirea lui Hedvig o leagă de tatăl ei adevărat, în timp ce sifilisul lui Osvald este un semn al libertinajului tatălui său. Chiar dacă aceste realități - diseminate în cele din urmă în comunitate - ar putea provoca o dezbatere de largă amploare cu privire la valorile morale și la limitele lor sau chestiona autoritatea, ele sunt integrate în diverse discursuri și ficțiuni care neagă sau disimulează realitățile pe care le prezintă, păstrând așadar statu-quo-ul.

Cuvinte cheie: Ibsen, adevăr, ereditate, simptom, anamneză, medical, social, diagnostic, negociere