RÊVERIE ET « PSYCHISME HYDRANT » CHEZ YASUNARI KAWABATA DANS "LA DANSEUZE D’IZU (IZU NO ODORIKO", 1926)

Abstract

Reverie and Water Psychism in Yasunari Kawabata’s La Danseuse d’Izu (Izu no odoriko, 1926). The present study approaches Yasunari Kawabata’s novel La Danseuse d’Izu (Izu no odoriko, 1926) from a new perspective, in terms of an open experience. The writer’s particular textual poetics deploys a lyrical neo-sensualism which provides a unique combination of linguistic simplicity and literary ambiguity. Among the many shapes taken by the poetic imagination, the imagination of the matter relies on active substances which the ”unconscious of form” can call for in order to provide the unity and the internal hierarchy of the artistic expression. My analysis explores the range of poetic images employed by the Japanese novel, focusing on the iterations of a fundamental matter, the water. Despite its oneiric potential, the theme has a poetic stability able to ground the narrative. Kawabata’s writing is prone to spiritual focusing, spontaneity, and reverie, but builds upon a certain type of syntax, which places the images in continuous connection, but also seems to ”unbind” the object-related reverie. Water psychism reigns over the language of the narrative analyzed in this paper, with the effect of making the text continuously ”fluid”, and the phrasing rhythms nuanced enough to convey the mysteries hidden within the words.

REZUMAT. Reveria şi psihismul acvatic la Yasunari Kawabata, Dansatoarea din Izu (Izu no odoriko, 1926). Studiul de faţă propune pentru romanul La Danseuse d’Izu (Izu no odoriko, 1926), semnat de Yasunari Kawabata, o nouă lectură, ca o experienţă deschisă, încercând să evidenţieze particularităţile poeticii textuale a unui neo-senzualist liric ce combină simplitatea lingvistică şi ambiguitatea literară într-un mod unic. Dar, sub nenumăratele-i forme, imaginaţia poetică ascunde şi o imaginaţie a materiei, ce privilegiază o substanţă activă revendicată în „inconştientul formei”, care determină unitatea şi ierarhia expresiei. Argumentaţia noastră încearcă să probeze, pornind de la materia imaginilor poetice oferite de romanul japonez, tema unei materii fundamentale, cea a apei, a cărei putere onirică se transformă într-o soliditate poetică ce conferă unitate naraţiunii. Aplecată înspre concentrarea spirituală, spontaneitate şi reverie, scriitura aduce cu sine un anumit tip de sintaxă, o legătură continuă între imagini, ce „desprinde” parcă reveria legată de obiecte. Mai mult, psihismul acvatic pare să fi înstăpânit limbajul în textul narativ supus analizei, conferindu-i o „fluiditate” continuă, ce mlădiază ritmul frazei şi scoate la iveală misterele ascunse de cuvânt.

Cuvinte-cheie: limbaj poetic, psihism acvatic, fluiditate, reverie, frumuseţe estetică